De ce este necesar un restart

Proba de foc a oricărui sistem se dă în caz de accident. Atunci când lucrurile încetează brusc să mai funcționeze, când se dă alarma și e nevoie de o reacție rapidă pentru a limita dezastrul. Dacă sistemul este bine gândit, e prevăzut cu mecanisme de siguranță și există proceduri și instrucțiuni precise, respectate întocmai de cei care-l operează, atunci șocurile sunt întâi prevenite, apoi absorbite și rezolvate rapid, iar sistemul continuă să funcționeze după aceleași reguli ca până atunci. Dar dacă vorbim de un șoc major, care nu doar că scoate din funcțiune o secțiune a sistemului, dar are potențialul de a gripa întregul mecanism, atunci e clar că există o problemă. Cheia evitării unui dezastru total este, probabil, căutarea activă a defectelor de funcționare și mai puțin starea reactivă, de așteptare ca problemele să apară pentru a căuta o rezolvare.

Sistemul de sănătate nu face excepție. Cazul recent al investigației de presă realizate de Casa Jurnalistului cu privire la activitatea lui Gheorghe Burnei, ortoped pediatru la „M. S. Curie” și profesor universitar la UMF „Carol Davila”, a dezvăluit însă o serie de grave erori de sistem. Nu ne vom opri aici asupra investigației jurnalistice, minuțios documentată, și nici asupra anchetei penale declanșate de procurorii care îl urmăreau pe medic de o lună și jumătate, judecătorul apreciind că există motive pentru a-l aresta la domiciliu pe inculpat. Acuzațiile din rechizitoriul procurorilor sunt extrem de grave și sunt incompatibile cu profesia de medic. Prezumția de nevinovăție rămâne însă valabilă și în acest caz, asupra căruia sistemul nostru juridic se va pronunța. Merită însă discutate reacțiile declanșate în interiorul sistemului, care arată că avem nu una, ci mai multe probleme serioase.

În primul rând, reacția generală inițială a fost una de uluială. Urmată aproape imediat de una de negare a situației, mergând, în unele cazuri, până la atacuri la persoană față de jurnalista care semnează investigația. Poate că ar fi de înțeles o asemenea reacție de la oamenii fără studii medicale, oricum sensibilizați de televiziunile specializate în crearea de mituri – iar profesorul Burnei a avut constant parte de o presă favorabilă. Mai neașteptate au fost însă semnalele venite chiar din lumea medicală, mesaje de solidaritate și de solidarizare, fără rezerve, adevărate „cecuri în alb” acordate în mare grabă. Ne-am fi așteptat, până la urmă, la mai multă cumpătare în a trage concluzii și a pune etichete. Și, dacă încă e de înțeles cum această solidaritate de breaslă devine evidentă în momente de criză, e complet inexplicabilă reacția președintelui Colegiului Medicilor din România. Într-un interviu acordat pentru RFI România, Gheorghe Borcean s-a aventurat să aprobe proceduri și practici puse în discuție și chiar să caute explicații – scuze, mai pe șleau – pentru o serie de neglijențe și greșeli greu de băgat sub preș. Ba chiar președintele CMR a găsit resurse pentru a fi ironic la adresa procurorilor de caz și chiar a pus situația pe seama unei presupuse „agresiuni din toate direcțiile împotriva sistemului sanitar”. Prin declarația sa, Gheorghe Borcean a reușit nu doar să se antepronunțe asupra unui caz cercetat penal, dar și să transmită un grav mesaj către cetățenii României: nu contează care este realitatea, Colegiul Medicilor din România este aici să ia partea medicilor.

Cu totul regretabilă poziționarea președintelui CMR, mai ales că ea a reușit să eclipseze răspunsul prompt și corect al Colegiului Medicilor din Municipiul București. Membrii biroului executiv al CMMB s-au autosesizat, după apariția primului articol în presă, și au decis declanșarea unei anchete. Arestarea preventivă a medicului ortoped și apoi plasarea sa în arest la domiciliu blochează însă desfășurarea anchetei CMMB, deoarece probele vor fi în primul rând instrumentate în cadrul procesului penal deja declanșat. Odată cu pronunțarea sentinței în acest caz, va putea să se desfășoare și ancheta Colegiului. Prof. dr. Cătălina Poiană, președinta CMMB, ne-a asigurat că investigația va fi realizată cu celeritate de către departamentul juridic al Colegiului, de îndată ce situația judiciară o va permite. De altfel, responsabilitatea investigării profesionale a acestei situații revine colegiului local, ceea ce face intervenția președintelui Colegiului Național cu atât mai greu de înțeles, în absența unei competențe legitime.

Tot o reacție promptă a avut și conducerea Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, care a luat act de arestul la domiciliu al cadrului didactic și a dispus suspendarea din funcție a acestuia și repartizarea responsabilităților didactice și administrative ale acestuia (Gheorghe Burnei era și prodecan al Facultății de Medicină) către alți membri ai corpului didactic. Decizia va fi ajustată ulterior, în funcție de ce va hotărî instanța de judecată pe parcursul procesului, cu privire la starea de libertate a inculpatului.

De partea cealaltă a spectrului, sunt de notat câteva articole apărute prin presa sponsorizată politic, în care nu doar că informațiile sunt un pic sau de tot greșite, dar autorii văd teorii ale conspirației și caută tot felul de conexiuni cu alegerile, cu starea vremii sau cu alinierea planetelor. Evident, procurorii nu au dreptate, jurnaliștii de investigație nu știu ce fac și cine-i manipulează, iar faptele… De fapt, cine are timp să se mai uite la fapte?

Teama mea este următoarea: nu știu dacă acum sau altădată, dar dacă un caz de visuri urâte chiar ar exista în medicina românească? Este sistemul pregătit să identifice medicii care au uitat jurământul lui Hipocrate? Pe cei care își pun faima înaintea binelui pacientului? Sau pe cei care experimentează ca și cum ar fi încă 1900 toamna, fără reguli și protocoale, fără consimțământ informat și aviz de etică? Oare specialiștii care sunt chemați să emită o a doua opinie medicală nu se vor abține de la a-i spune pacientului că primul medic a greșit, de teama că poate președintele CMR, poate altcineva îi va acuza de… încălcări ale codului deontologic? Sistemul nostru de sănătate este grav dereglat și nu are mecanisme de siguranță, care să prevină derapaje grave petrecute la vârf. Au trecut aproape patru ani de când a fost introdus sistemul britanic de „revalidare” a medicilor, în care sunt luate în calcul nu doar punctele de EMC (cum se face acum la noi), ci și opiniile pacienților și, foarte important, ale colegilor. Pe când și la noi?

Colegiul Medicilor din România trebuie să-și regăsească vocația, să-și piardă tendința de mușamalizare a cazurilor semnalate în spațiul public și să devină acea autoritate de care medicina românească are nevoie, pentru care etica nu este doar o formă fără fond. Poate așa vom recâștiga încrederea pacienților în medici și în sistemul de sănătate și vom construi un adevărat parteneriat – vindecător pentru toată lumea.

 

(Text publicat în Viața Medicală nr. 51/2016)

Leave a Reply