Șapte luni la Ministerul Sănătății

Interviu cu Vlad Voiculescu și Marius Ungureanu

 

Vlad Voiculescu s-a făcut cunoscut atunci când a devenit subiect de presă „Rețeaua citostaticelor”, pe care a organizat-o pentru a ajuta pacienții lăsați fără medicamente esențiale de un stat incapabil să le asigure tratamentul. Ulterior, a venit să ajute guvernul tehnocrat ca șef de cabinet al ministrului finanțelor publice, Anca Dragu. După ce scandalurile de la sănătate au dus la demiterea titularului de la sănătate, Dacian Cioloș l-a numit ministrul sănătății, la 20 mai 2016.

Marius Ungureanu este medic și cercetător în domeniul sănătății publice la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca. Până în august 2016 a fost consilier al ministrului sănătății, după care a fost promovat în funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Vlad Voiculescu (foto: Sorina Vasile)

Șapte luni de mandat. Ce ați reușit să realizați din prioritățile anunțate la instalarea în funcție – medicamentele esențiale, investițiile în infrastructură și infecțiile nosocomiale?

Vlad Voiculescu: – Pe tema mai mare a medicamentelor, este pentru prima dată când avem un mecanism transparent de raportare a lipsei medicamentelor – site-ul medicamentelipsa.ro. Apoi, avem un mecanism de monitorizare a stocurilor, cu ajutorul Serviciului de Telecomunicații Speciale. În fine, al treilea punct este definirea cantităților minime care trebuie să fie la distribuitor. Dacă lucrurile vor fi lăsate să funcționeze, prin aceste mecanisme vom asigura disponibilitatea medicamentelor pentru pacienții români. Pe tema mai specifică, am definit pentru prima dată medicamentele esențiale. Conform Organizației mondiale a sănătății, medicamentele esențiale sunt acele medicamente care îndeplinesc câteva condiții: sunt foarte ieftine, sunt pe piață de câteva zeci de ani și sunt, în general, prima linie de tratament a diverselor patologii.

Medicamentele esențiale

– Lista exista deja.

– Lista OMS exista, este publicată de multă vreme și actualizată la fiecare doi ani. Noi am preluat din listă acele medicamente care sunt compensate integral la noi și am creat un regim special pentru ele. Practic, facem o excepție de la regula celui mai mic preț din Europa – se ia media ultimelor trei prețuri dintr-un coș de douăsprezece. Dacă există și un medicament inovator și unul generic, atunci prețul genericului nu mai este limitat la 65% din prețul inovatorului, ci la 100%. Aceste două diferențe oferă medicamentelor esențiale un regim privilegiat.

Măsuri în privința prețurilor la medicamente

– Pentru care din măsurile amintite au fost deja adoptate măsurile legislative?

– Mecanismul de raportare a lipsei medicamentelor este deja implementat.

– Au existat voci care au spus că nu oamenii ar trebui să semnaleze lipsa medicamentelor, ci Ministerul Sănătății ar trebui să afle că lipsește un medicament înainte să constate asta pacienții, la farmacie.

– Așa este, asta ar trebui să facă ministerul și autoritățile statului în general. În acest sens, de ajutor va fi al doilea mecanism, cel de monitorizare a stocurilor. Astfel, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale și Ministerul Sănătății vor avea acces la datele privind stocurile pentru fiecare medicament, iar informațiile vor fi actualizate în timp real.

Înseamnă că nu va mai fi nevoie de medicamentelipsa.ro?

– Teoretic, la un moment dat. Practic, este important să ai măsuri de siguranță. De aceea este bine să avem și un mecanism transparent de raportare a lipsurilor. În 2008, am aflat că anumite medicamente lipsesc din România. Vorbesc de vinblastină, dacarbazină, medicamente de care aveam să aflu mai târziu că sunt pe lista OMS a medicamentelor esențiale. Erau foarte ieftine, de mult timp pe piață și constituiau prima linie de tratament, de exemplu pentru limfomul Hodgkin. Greutatea pe care am întâmpinat-o timp de mai mulți ani, până în 2012, când Vlad Mixich a scris articolul despre „Rețeaua citostaticelor”, a fost aceea de a face Ministerul Sănătății să recunoască această lipsă. Practic, am asistat la un întreg spectru de negări și manipulări. Ei bine, acum, cu site-ul, dacă observi lipsa unui medicament, în câteva zile vei obține un răspuns din partea ministerului.

Serviciul public și exporturile paralele

– Și al treilea mecanism?

– Al treilea mecanism definește obligația de serviciu public printr-un ordin de ministru la care s-a lucrat câteva luni de zile și care a fost discutat pe larg cu toate părțile implicate – distribuitori, companii farmaceutice, organizații de pacienți etc. Ultima formă a ordinului este acum în procesul de transparență decizională. Din păcate, nu va putea fi adoptat în acest mandat.

– Acest ordin ar trebui să rezolve problema exporturilor paralele?

– Exporturile paralele nu sunt ceva rău. Ele devin o problemă atunci când pun în pericol accesul pacienților la medicamente. Nu cred că ministerul – autoritățile, în general – trebuie să-și stabilească un obiectiv de a opri exportul paralel. E o activitate legală, care rămâne legală dar devine imorală atunci când lasă pacienții fără medicamente. Dar, ca să identificăm problema, este nevoie de celelalte două mecanisme: să știm care sunt stocurile și să definim o cantitate minimă de medicamente care trebuie întotdeauna să fie disponibile pe piață. Ordinul, aflat acum în transparență decizională, definește cantitățile minime pe care distribuitorii trebuie să le aibă în stoc și, de asemenea, obligațiile esențiale pe care și le asumă acești actori din piața medicamentelor.

Achiziții centralizate

– Aici vorbim de obligațiile unor actori privați, reglementate de minister. Ce se întâmplă cu achizițiile de medicamente pe care ar trebui să le facă Ministerul Sănătății și structurile din subordine? Este vorba de medicamentele din programele naționale, de vaccinuri, unde ministerul a cam fost prins în ofsaid.

– Sunt domenii diferite. În ce privește achizițiile publice centralizate, din ele rezultă un contract-cadru care stabilește un top al celor care au oferit produsele solicitate și apoi fiecare spital încheie un contract subsecvent pe baza contractului-cadru. Noi am încercat să îmbunătățim acest mecanism și să îl utilizăm pentru cât mai multe medicamente. Este prima dată când ministerul face achiziții publice centralizate pentru două categorii terapeutice mari, antibiotice și oncologice. De asemenea, sunt mai multe alte achiziții publice centralizate pregătite.

– Dacă vorbim de oncologice, asta înseamnă că nu va mai fi nevoie de „Rețeaua citostaticelor”?

– „Rețeaua citostaticelor” era necesară pentru medicamentele care lipseau din România. Anumite medicamente foarte ieftine nu mai erau importate deloc din cauza mecanismului de reglementare a prețului și de aceea am definit metodologia pentru medicamentele esențiale. „Rețeaua citostaticelor” nu are o activitate full-time, dacă se poate spune așa. Sunt oameni care ajută o dată sau de mai multe ori – oricine poate face asta și este sfătuit să o facă, dacă nu există altă soluție. Sper să nu mai fie nevoie, dar, din păcate, nu putem exclude ca, la un anumit moment, un medicament să dispară de pe piață și statului să îi ia mai mult de câteva zile să aducă acel medicament. Toate mecanismele pe care le-am creat sunt menite să împiedice dispariția medicamentelor și să declanșeze o reacție rapidă atunci când lucrul acesta se întâmplă.

Parteneriat public-privat pentru spitale

– Revenind la prioritățile anunțate la începutul mandatului, ajungem la capitolul investiții. Aici au fost proiecte în care erați direct implicat, veneați de la Ministerul Finanțelor Publice, unde s-a lucrat la proiectul de parteneriate public-privat. Ce s-a întâmplat cu el?

– Pentru cele două spitale ce urmează a fi reabilitate prin parteneriate public-privat, am făcut câțiva pași. Dacă va exista voință politică, atunci sigur lucrurile vor merge mai departe. Întâi am creat legislația necesară, practic e vorba de o parte din legea achizițiilor publice, care a fost promovată anul acesta. Apoi, avem întreaga documentație pe baza căreia am purtat negocierile cu Banca europeană de reconstrucție și dezvoltare (BERD). Pregătirea proiectului se face de către o direcție de specialitate din cadrul BERD, iar riscul (costurile de pregătire a proiectului) este împărțit între statul membru (10%) și BERD (90%). Ulterior, proiectul este scos la licitație și, dacă nu se găsește un partener privat și proiectul nu este unul de succes, atunci fiecare parte își asumă costurile respective. Procesul de negociere a durat mai mult decât ne așteptam inițial. Avem un memorandum care dă atribuții Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Sănătății pentru negocierea cu BERD a acestui contract. Contractul este finalizat și există chiar o hotărâre de guvern pe care, dacă guvernul următor o va promova, atunci contractul poate fi semnat în primele săptămâni de mandat.

– Deci rămâne pentru guvernul viitor.

– Da, este un proiect major de investiții, dar totul este pregătit.

Și, în timpul acesta, cum funcționează Institutul „C. C. Iliescu”?

– Funcționează mai departe în clădirea cu risc seismic. Tocmai de aceea cred că, atât pentru Institutul „C. C. Iliescu”, cât și pentru Spitalul „Marie Curie”, aceste investiții sunt esențiale. Tipul de parteneriat public-privat pe care l-am avut în vedere este unul care limitează atribuțiile partenerului privat la finanțarea, construirea și punerea la dispoziție a clădirii și a echipamentului.

Și modelul poate fi de succes?

– Este de succes în țări precum Turcia și nu numai. A fost implementat pentru zeci de proiecte, unele mult mai mari decât cele despre care discutăm. La noi, e vorba de două proiecte de circa o sută de milioane de euro.

– Cum se recuperează investiția?

– Partenerul privat finanțează și construiește clădirea și primește o plată de disponibilitate pentru punerea la dispoziție a clădirii respective în condiții bune. Cu alte cuvinte, e o plată asemănătoare unei chirii pe care statul o plătește timp de 25–30 de ani, dacă anumiți parametri sunt întotdeauna îndepliniți. Statul practic achiziționează un pachet: clădirea, care nu-i aparține, și toate serviciile care asigură disponibilitatea respectivului spital în condiții optime.

Și ce se întâmplă cu clădirea după 25–30 de ani?

– Revine statului. După finalizarea contractului, toată proprietatea revine statului. Și, pe toată perioada contractului, interesele statului sunt întotdeauna protejate.

– Ce se va întâmpla dacă guvernul viitor nu va opta pentru formula parteneriatelor public-privat?

– Orice proiect de investiții poate fi oprit și toate eforturile de până acum ar putea fi aruncate la coș.

Trei spitale regionale

– Ce se întâmplă cu cele trei spitale regionale – Cluj, Iași și Craiova – pentru care există deja finanțare? Am văzut că, în programul viitoarei guvernări, se vorbește deja de opt spitale regionale și de unul republican.

– Desigur, am putea face patruzeci de spitale regionale și cinci republicane, dar mi-ar plăcea întâi să le văd făcute pe cele trei pe care ni le-am asumat și pentru care avem finanțare parțială de la Comisia Europeană. Recunosc că am avut o discuție cu Gabriela Firea, primarul Bucureștiului, la inițiativa mea, tocmai pentru a discuta despre un spital regional în București, unde cred că e mare nevoie, având în vedere situația infrastructurii spitalicești din Capitală – aproape fără excepție, vorbim de clădiri vechi, în care nu ar mai trebui să funcționeze spitale. Un spital nou este necesar în București, indiferent că se cheamă republican sau altfel. Dar nu cred că necesitatea unui spital cu 2.500 de paturi a reieșit în urma unei analize profunde a nevoilor, așa cum ar trebui.

– Aici există și intenția anunțată a UMF „Carol Davila”, de a construi un campus care să cuprindă și un spital. Cum s-ar putea lega aceste lucruri?

– Este același proiect și, în principiu, un spital universitar mare este mai mult decât binevenit. Nu știu însă dacă acest spital ar trebui să fie și cel mai mare din Europa.

Ne-ar trebui un master plan

– Aș deschide o paranteză, pentru că vorbim de necesar. Sunt catagrafiate nevoile de sănătate ale românilor? Știm exact ce, unde trebuie?

– Da, avem pentru prima dată o catagrafiere a nevoilor de servicii de sănătate din România, avem opt planuri regionale.

– Dar ne lipsește încă un master plan.

– Cu siguranță, ar trebui un master plan în care, pe baza nevoilor de sănătate definite în planurile regionale, să avem stabilite cu exactitate obiectivele de investiții. Pe baza planurilor regionale, s-a stabilit nevoia pentru aceste trei spitale regionale și sunt diferențe între cele trei orașe, care țin de datele demografice și de serviciile medicale existente.

Stăm foarte bine și stăm prost

– Cum stăm cu cele trei spitale?

– Aș spune că stăm foarte bine. Adică stăm prost, dacă ținem cont că știam de asta de mulți, mulți ani și că acordul de parteneriat cu Comisia Europeană a fost semnat în 2014. Stăm bine dacă ne amintim unde eram la mijlocul acestui an și unde suntem acum. În lunile din urmă, am reușit să semnăm un acord cu Banca europeană de investiții, prin care BEI va angaja consultantul – unul internațional, cu experiență relevantă în construcția de spitale – și va coordona, împreună cu MS, pregătirea studiului de fezabilitate și a aplicației pentru fonduri europene. Cel mai frumos e că totul va fi gratuit, din bani puși la dispoziție de Comisia Europeană prin Planul Juncker.

– Cred că se vorbește despre spitale regionale încă din primul mandat al lui Eugen Nicolăescu. La un moment dat, un alt ministru oferea la liber proiectele de construcție de spitale, în caz că i-ar folosi cuiva. S-a investit mult în documentația premergătoare construcției și, din câte înțeleg, tot asta se întâmplă și acum.

– Acum se pleacă de la documentația deja existentă, studiile de fezabilitate au fost contractate în mandatul lui Eugen Nicolăescu, cred că în 2007. Acestea trebuie actualizate și adaptate terenurilor selectate și dimensiunilor care au reieșit din planurile regionale de servicii.

Și când o să ajungem să avem un spital regional la Cluj, de exemplu?

– În a doua jumătate a anului viitor, ar trebui să avem studiile pregătite și aplicația pentru fondurile europene deja finalizată și transmisă către Comisia Europeană. Este realist să ne așteptăm ca, în a doua jumătate a anului, guvernul viitor să facă demersurile pentru lansarea licitației.

Dacă vine Zâna Măseluță

– Practic, e un alt proiect pe care îl va prelua guvernul viitor și asupra căruia va trebui să decidă.

– Nu cred că există opțiuni în acest caz. Cele trei spitale regionale nu sunt doar asumate de România în acordul de parteneriat cu Comisia Europeană, ci reprezintă o nevoie majoră pentru sistemul național de sănătate. Faptul că avem experți care vor face achiziția serviciilor de consultanță și pregătirea aplicațiilor pentru fonduri europene, totul gratuit, cred că este o situație ideală pentru noi.

– Din perspectiva anunțului privind opt spitale regionale, este posibil ca proiectul să se schimbe pe parcurs? Ne putem aștepta la asta?

– Am încredere că oricine va veni în locul meu și orice guvern va fi rațional. Nu există altă decizie rațională decât să mergi mai departe cum se poate mai bine. Dacă există alte argumente… Dacă vine Zâna Măseluță și ne oferă pregătirea a opt proiecte de spitale regionale și a unui proiect de spital republican, totul gratuit și în termen de câteva luni și la anumite standarde de calitate, să ne facă și aplicația pentru fonduri europene, atunci sigur că va trebui să-i dăm câștig de cauză Zânei Măseluță.

Situația în domeniul radioterapiei este gravă

– Tot între prioritățile anunțate la instalarea ca ministru, ați vorbit despre programul de investiții al Băncii Mondiale. Ce s-a întâmplat cu acest program?

– Există progres pe anumite sectoare. Personal, în ultima perioadă, m-am concentrat pe demararea proiectelor de radioterapie – un program vechi și nu pot să spun că sunt mulțumit de viteza cu care au evoluat lucrurile în programul Băncii Mondiale. Există însă progrese semnificative pe ultimele șase luni.

– S-a îmbunătățit ceva în privința accesului la servici de radioterapie? Acolo România stă cel mai prost dintre statele UE.

– Situația în domeniul radioterapiei este gravă, dar avem șansa, prin programul Băncii Mondiale, ca lucrurile să se schimbe fundamental. Nevoia de servicii de radioterapie este majoră și avem oportunitatea de a dota peste zece centre cu acceleratoare liniare.

Raportări cât mai aproape de realitate

– O altă prioritate anunțată la instalarea în funcție privea infecțiile nosocomiale. Ați spus atunci că veți realiza un plan național de prevenire și că vor fi schimbate contractele de management. Ce ați realizat?

– În privința infecțiilor nosocomiale am luat o serie de măsuri, cred că e un număr impresionant de ordine de ministru. Pe de o parte, ne-am uitat la cum este organizată raportarea infecțiilor nosocomiale, am modificat contractele de management așa încât managerii de spitale să nu mai fie penalizați pentru raportarea infecțiilor nosocomiale ci, mai degrabă, să-i încurajăm să raporteze cât mai aproape de realitate. De asemenea, am promovat un ordin de ministru care stabilește nevoia de a avea spații de izolare pentru pacienții cu infecții multirezistente.

Programul național de supraveghere și control al infecțiilor nosocomiale

– Vorbim de măsuri care au și fost adoptate?

– În majoritate, au fost deja adoptate și publicate în Monitorul Oficial. A rămas, deocamdată, în transparență decizională o măsură care vizează crearea de secții sau compartimente speciale pentru izolarea pacienților. Am acordat o atenție deosebită secțiilor de arși. Din punctul meu de vedere, este un model de cum ar trebui să fie definite îngrijirile pentru o anumită patologie: ordinul definește drumul care trebuie să fie parcurs de pacientul cu arsuri și diversele niveluri de îngrijire – centru de arși, secție de arși etc. Pe baza acestor reguli, putem stabili, în cadrul spitalelor din țară, cine ce competențe are și ce responsabilități poate să își asume.

Până ce anumite obiceiuri se vor schimba

– Dacă au fost deja aprobate măsurile noi privind prevenția și controlul infecțiilor nosocomiale, au început să vină date din țară?

– Da, avem deja un prim set de date pe care le-am putut compara cu cele de anul trecut și am observat o creștere a raportării infecțiilor nosocomiale. Cred, totuși, că trebuie să treacă mai mult timp până ce anumite obiceiuri se vor schimba și raportările vor fi apropiate de cele reale. De asemenea, trebuie găsite mecanisme pentru încurajarea activităților de dezinfecție și de renovare masivă, acolo unde este cazul. A fost cazul, de exemplu, la secția de terapie intensivă de la Spitalul de arși. Așa cum s-a procedata colo cu siguranță că trebuie procedat în mai multe spitale din țară.

– Bine, Spitalul de arși rămâne oricum cu o problemă majoră, anume că este spital monospecialitate.

– Din păcate, încă suntem tributari modelului sovietic. Există încă multe spitale monospecialitate în țară – numai dacă ne uităm în București și găsim multe exemple. Pacienții suferă din cauza aceasta.

– Exact, o arsură survine adesea în cadrul unui politraumatism.

– Așa este, iar pacienții merg întâi către un spital multidisciplinar, înainte de a ajunge la Spitalul de arși. Da, așa cum este în acest moment, Spitalul de arși este cu siguranță departe de ideal. La construcția oricărei infrastructuri noi de spital multidisciplinar, va trebui să fie luată în considerare și îngrijirea pacienților cu arsuri.

O hârtie de turnesol pentru sistemul sanitar

– Revenind la planul național de prevenire și control al infecțiilor nosocomiale, nu exista unul? Nu funcționa sau ce s-a întâmplat?

– Infecțiile nosocomiale nu sunt altceva decât o hârtie de turnesol pentru sistemul nostru sanitar. Ne arată cât de mult timp ne-am mințit, cât de mult timp am ascuns mizeria sub preș, în ce măsură regulile – bune, rele, cum sunt – sunt cunoscute și respectate, în ce măsură mecanismele de control ale statului sunt într-adevăr funcționale. În principiu, vorbim aici de lucrurile de bază – modul în care se face curățenie în spital, cum sunt echipate secțiile, de la plase la geamuri până la mopul pe care îl folosește femeia de serviciu, dezinfectarea mâinilor de către personalul medical – și trecem apoi la chestiuni mai complexe, cum e utilizarea judicioasă a antibioticelor, circuitele funcționale din spital etc.

Norme tehnice noi privind curățenia, dezinfecția și sterilizarea în spitale

– Planul e doar o hârtie care să ne încurajeze, dar suntem foarte departe de ce ne dorim.

– În principiu, nu poți rezolva din birou problemele din întregul sistem sanitar. Primul pas este un set clar de reguli și o comunicare adecvată. După care ai nevoie ca acele reguli să fie respectate și ai nevoie de autorități puternice, de instituții puternice, care să verifice respectarea acelor reguli.

Instituțiile trebuie întărite

– Măcar autoritățile puternice le avem?

– În volumul Why Nations Fail reiese clar un lucru: succesul sau insuccesul unei națiuni depinde în mod esențial de cât de solide sunt instituțiile acelei națiuni.

– E un răspuns ocolit, dar tot un răspuns este.

– Da. Instituțiile statului român trebuie profesionalizate, trebuie întărite. Ne-a spus cineva, la un moment dat: „Întăriți-vă statul!”. Exact asta trebuie să facem. Ministerul Sănătății și instituțiile din subordine nu fac notă discordantă.

– Că vorbim de Ministerul Sănătății și de instituțiile din subordine, s-a schimbat ceva în astea șapte luni în zona infecțiilor nosocomiale?

– Da, cu siguranță, mai multe. Dincolo de seturile de reguli pe care le-am produs aici și de mecanismele de raportare, a fost întărită și Inspecția Sanitară de Stat, practic printr-un alt mod de funcționare, cu atribuții crescute pentru conducerea de la București. Atenția pe care instituțiile din subordinea ministerului – Institutul Național de Sănătate Publică, direcțiile de sănătate publică, Inspecția Sanitară de Stat – o acordă infecțiilor nosocomiale este semnificativ mai mare decât înainte. De aici se poate începe: pe de o parte un set de reguli, pe de alta o atenție sporită din partea celor care implementează și a celor care verifică respectarea regulilor.

Să știi cum și să ai cu cine

– Într-o investigație de acum trei ani, „Viața medicală” arăta că există județe în țară unde se înregistrează zero infecții nosocomiale într-un an. Era clar că datele respective nu corespund realității. Dar, o altă problemă semnalată de acea investigație, era faptul că nu sunt suficient de mulți medici epidemiologi sau de alte specialități implicați în prevenirea și controlul infecțiilor nosocomiale. S-a schimbat ceva între timp?

– Orice vrei să faci pe lumea asta, trebuie să știi cum și să ai cu cine. La capitolul „să ai cu cine”, cu siguranță avem o problemă majoră, cea pe care ați menționat-o. Ține de numărul de infecționiști, de epidemiologi, de microbiologi pe care îi avem și lucrurile trebuie să se îmbunătățească în această privință. Un pas pe care l-am făcut este reintroducerea specialității de microbiologie medicală în oferta de la concursul de rezidențiat, dar mai sunt pași de făcut. Este nevoie să încurajăm tinerii absolvenți să meargă către aceste specialități, care au devenit un fel de cenușărese.

– La partea de „să știi cum”, Ministerul Sănătății a primit sprijin de la European Centre for Disease Prevention and Control (ECDC). În ce a constat?

– Echipa ECDC a fost invitată în România la începutul mandatului și am avut o evaluare a problemelor cu care ne confruntăm în sistem și am primit câteva sfaturi din partea experților ECDC, sfaturi pe care le-am și publicat, de altfel. Pe primul loc acolo era dezinfectarea mâinilor în spitale, motiv pentru care am și pornit apoi campania „Mâini curate în spitale”.

Vaccinurile, igiena și antibioticele

– De fapt două din campaniile pornite de MS, chiar dacă mai aproape de iarnă, au fost pe tema aceasta.

– Dacă ne uităm la cum a evoluat medicina, durata medie de viață a crescut cu câteva zeci de ani datorită progreselor înregistrate. Printre lucrurile bune care au făcut posibil acest salt se numără vaccinurile, igiena și antibioticele. Ei bine, cred că nu ar trebui să le pierdem. La antibiotice este o discuție separată, dar tot foarte importantă. Noi am lansat campanii de informare pentru fiecare din aceste subiecte și sperăm să aibă efect nu doar pe termen scurt, ci și pe termen mediu și lung, să fie reluate și încurajate mai departe.

Posterul campaniei „Mâini curate în spitale”

– Pentru prevenirea infecțiilor nosocomiale, datele existente și recomandările organismelor internaționale indică gestul cel mai important: spălatul pe mâini. În schimb, în România, în special în urma scandalului de la începutul anului, s-a indus cumva impresia că biocidele sunt principala problemă a sistemului de sănătate. Când ați fost numit în funcția de ministru al sănătății, aceasta era chestiunea zilei. Subiectul nu a fost închis, dar unde s-a ajuns cu concluziile?

– Calitatea biocidelor și modul în care sunt ele utilizate constituie un aspect important în combaterea infecțiilor nosocomiale, fără îndoială.

– Dar discuția din spațiul public a fost una disproporționată.

– Inflamarea unui subiect sau a altuia nu ține neapărat de date statistice sau de importanța reală a unui fenomen sau a unui element. Biocidele însă sunt importante. Aveam, pe de o parte, o problemă de reglementare și, pe de altă parte, o problemă de control. Problema de reglementare a fost soluționată și, la acest moment, avem una din cele mai stricte reglementări din Europa, iar problema de control a fost, de asemenea, abordată și toate produsele biocide trebuie controlate și trec printr-un proces de acreditare într-un laborator la rândul lui acreditat.

Deschizi geamul și aprinzi lumina

– Predecesorul dv. de la Ministerul Sănătății a avut ca principală activitate stingerea „incendiilor”. Au fost mai multe: Hexi Pharma, cazurile de sindrom hemolitic uremic la sugari. S-a schimbat abordarea în mandatul dv.? Din stingerea de incendii ați trecut la construcție? Sau la peticire?

– Când intri într-o cameră și ai peste tot lucruri aruncate, este haos și miroase urât, primul lucru pe care îl faci este curățenia, deschizi geamul, aprinzi lumina. Duci gunoiul. Apoi te gândești cum să faci locul mai frumos. Din păcate, timpul nu are răbdare cu noi, așa că a trebuit să facem câte puțin din toate. Dar nu am uitat niciodată că nu poți construi pe mizerie, pe o bază care nu are legătură cu valorile în care credem și pe care vrem să se așeze societatea noastră. Am avut scandalurile și problemele noastre, pe care cred că am putut să le gestionăm bine, în special datorită unei echipe relativ largi, dar și foarte motivate, care m-a însoțit la minister. Mi-am făcut timp și pentru a face ordine, dar și pentru a construi, mai ales acolo unde timpul nu mai avea răbdare. Condiționalitățile extante aveau deadline în decembrie anul acesta. Trebuia să începem pregătirea spitalelor regionale și ne bucurăm că am reușit să facem acest lucru. Am făcut selecția terenurilor, un proces destul de anevoios, dar și semnarea acordului cu Banca europeană de investiții. La fel a fost și cu pregătirea proiectelor de parteneriat public-privat.

Puncte critice ale sistemului

– Dincolo de câteva proiecte, pe care le-am discutat deja, senzația a fost că nu ați putut face o reformă structurală, că nici măcar Ministerul Sănătății nu ați putut să îl reformați. Și ați făcut micromanagement, intervenții foarte punctuale dar care nu rezolvă problemele de sistem.

– Problemele sistemului sanitar din România nu pot fi rezolvate în întregime în șapte luni de zile, asta e sigur. Cred că am atins însă câteva puncte critice ale sistemului.

– Care ar fi acelea?

– Cele legate de accesul la medicamente, politica proiectelor mari de infrastructură, depolitizarea managementului de spital, impunerea anumitor criterii de integritate, stabilirea de reguli și asigurarea respectării lor în sistem. Și aș menționa aici ceea ce am reușit să facem pentru medici. Amintesc creșterea veniturilor, a salariului de bază, de la 1 august 2016, și apoi plata semnificativ mai bună a gărzilor începând cu 1 octombrie, dar și reglementarea timpului de lucru – repausul după gardă. Recunoașterea vechimii în muncă pentru gărzi…

Marius Ungureanu (foto: Sorina Vasile)

Planul național de resurse umane

– Ar fi de amintit și planul național de resurse umane.

Marius Ungureanu: – Planul multianual pentru dezvoltarea strategică a resurselor umane în sănătate cuprinde toate aceste lucruri, pentru că ele nu ar avea rost dacă ar fi luate disparat. Vedem unde s-a ajuns în momentul de față pentru că nu a fost o abordare strategică. Da, este nevoie să crești veniturile. Da, este nevoie să îmbunătățești condițiile de lucru. Dar, atâta vreme cât nu ai un inventar complet al tuturor problemelor și nu știi în ce direcție mergi, nu cauți soluții tocmai pornind de la acele probleme, atunci rezultatele nu vor fi cele optime. Planul tocmai de la această premisă pornește, am făcut o analiză a deficiențelor legate de personalul medical din România și apoi, pe baza acestor probleme, am identificat o serie de măsuri pe patru arii strategice mari: guvernanța resurselor umane, formarea personalului medical, gestionarea personalului medical și motivarea cadrelor medicale. Practic, toate măsurile adoptate în această perioadă se încadrează în aceste arii. Creșterea plăților pentru gărzi se încadrează la motivare. La fel, măsurile luate pentru protejarea personalului medical.

– Dar apropo de decizia de a cere jandarmilor să patruleze prin unitățile medicale, acestea oricum erau obligate să aibă contracte pentru servicii de pază și protecție.

Marius Ungureanu: – Este eterna noastră problemă: avem reglementări, dar ele nu sunt implementate.

Vlad Voiculescu: – Mai mult decât atât, în anumite spitale, reprezentanții firmei de pază pur și simplu nu sunt destul de convingători. Atunci, e bine de știut că jandarmii sunt aproape.

– Nu puteau fi și până acum?

Vlad Voiculescu: – Jandarmeria are definite obiectivele la care patrulează. Acum au fost introduse și unitățile sanitare pe lista acestor obiective. De asemenea, instrucțiunile sunt ca ei să fie disponibili, atunci când își organizează traseul, acesta trebuie să treacă și prin zona spitalului. Astfel, dacă se întâmplă ceva, jandarmii pot fi disponibili rapid.

Marius Ungureanu: – Măsurile pe care le-am putut lua sunt cele care remediază lucrurile pe termen scurt. Pentru a adresa cu adevărat problemele structurale, este nevoie de măsuri pe termen mediu și lung și ele sunt cuprinse în planul de dezvoltare a resursei umane. Aici vorbim de planificarea nevoii de resurse umane, bazată pe date, pornind de la morbiditate, de la nevoile de sănătate ale comunităților, de la numărul personalului medical dintr-o anumită specialitate, corelat cu emigrația și cu pensionarea, deci cu ieșirile din sistem. O asemenea metodologie nu exista, până acum lucrurile s-au făcut ad-hoc și acesta este unul din motivele pentru care România, deși produce anual câteva mii de absolvenți de medicină, are deficite majore: mai mult de un sfert din posturile de medic din țară sunt vacante.

Cele mai deficitare specialități

– Cu un deficit foarte important în anestezie și terapie intensivă.

Marius Ungureanu: – Cele mai deficitare specialități sunt însă epidemiologia și sănătate publică și management sanitar, unde mai mult de jumătate din posturi sunt vacante. Planificarea nevoii de resurse umane este unul din aspectele esențiale. Pornind de ici, putem remedia dezechilibrele pe care le avem în momentul de față. Desigur, atunci când vom remedia dezechilibrele, trebuie să ne asigurăm și că sistemul românesc de sănătate este atractiv și că medicii formați vor decide să rămână și nu să plece. Discuția este însă mult mai complexă, deoarece depășește sfera de atribuții a Ministerului Sănătății și planul a fost dezvoltat tocmai în colaborare cu acele instituții care au, de asemenea, atribuții în domeniu. Vorbim de Ministerul Educației, care formează personalul medical, de Ministerul Muncii, care reglementează piața muncii, de Ministerul Finanțelor Publice, care dă banii. Trebuie subliniat că măsurile acestea vor da rezultate pe termen mediu și lung și asta doar dacă noua echipă care va veni la guvernare va considera că demersul început de noi trebuie continuat. În momentul de față, proiectul de hotărâre de guvern este în faza de avizare interministerială.

– Și vorbim doar de un plan, măsurile concrete vor veni mai târziu?

– Măsurile, activitățile și indicatorii sunt prevăzute în plan. Să luăm de exemplu o măsură: rescrierea legii rezidențiatului. Acesta este în sine un proiect de anvergură.

– E un drum lung…

– Un drum care a fost trasat.

– Și care abia începe.

– Este la început.

– Și ar urma să fie parcurs de viitorul guvern.

– Absolut. Dar, din punctul nostru de vedere, considerăm că este un demers necesar pentru a ne asigura că măsurile luate cu privire la personalul medical vor construi, până la urmă, înspre un obiectiv final. Care, în momentul de față, este de a face sistemul de sănătate atractiv pentru personalul medical din România. Pornim de la faptul că statul român formează personal medical și apoi, din păcate, respectivii oameni nu se regăsesc în sistemul de sănătate. Ceea ce, în cele din urmă, are consecințe negative asupra calității îngrijirilor de sănătate.

Nu totul ține de finanțare

– Apropo de atractivitatea sistemului de sănătate, oricum există o problemă. Sistemul este subfinanțat din start.

– Da, sistemul este subfinanțat, dar vedem că, dincolo de asta, sunt măsuri care nu țin de finanțare. De exemplu, unul din lucrurile care a ieșit la iveală din discuțiile cu medicii tineri, atunci când ne-am consultat, în procesul de realizare a planului, a fost că anumite aspecte ale pregătirii lor în rezidențiat lasă de dorit. Faptul că nu au acces la activități practice, că nu sunt lăsați să facă efectiv lucruri. Sau că nu au posibilitatea să ofere feedback îndrumătorilor și coordonatorilor de rezidențiat. Lucrurile astea nu țin de finanțare, ci de reglementarea mai bună a cadrului în care se desfășoară pregătirea în rezidențiat, de exemplu. Majoritatea lucrurilor din planul pe care l-am elaborat și din acțiunile enumerate acolo nu țin de o finanțare îmbunătățită.

– Există și capacitatea de a pregăti medicii acolo unde necesarul este foarte important?

– Problema nu este neapărat una de formare în respectivele specialități, pentru că noi formăm specialiști. Ei însă aleg să plece. Aș sublinia aici că este vorba de o alegere. Sunt diverse abordări – au fost și în România – cu privire la ce putem face pentru a crește șansele ca personalul medical să rămână să practice în România, dar trebuie să înțelegem că este libertatea fiecărui individ să practice într-un loc sau altul și din această cauză accentuăm ideea că sistemul românesc de sănătate trebuie să devină atractiv. Iar măsurile transcend personalul medical, până la urmă ele se referă și la infrastructură, la condițiile din spitale. Atunci când analizăm migrația personalului medical, există push factors și pull factors. Push sunt cei din țara de origine, pull sunt atracțiile din sistemele de sănătate în care medicii aleg să meargă. Nu putem schimba atracțiile acestea, dar putem aborda felul în care arată sistemul de sănătate din România.

– Sunt speranțe că se va schimba ceva în anii care urmează? E un proces pentru care trebuie să ne înarmăm cu răbdare?

– Da, sunt speranțe. Și da, trebuie să ne înarmăm cu răbdare. Și, mai ales, să acționăm. Rezultatele vor depinde de gradul în care se va acționa și de gradul în care vor fi implementate măsurile care țin de elementele structurale. Dacă nu vom avea grijă la planificarea resursei umane, la formarea oamenilor care să poată analiza nevoile, la creșterea capacității de management al resurselor umane, atunci nu vom vedea rezultate.

Micromanagement

– Surprinzător, pentru aceste șapte luni de mandat la Ministerul Sănătății, a fost micromanagementul. Ministrul stătea pe facebook să explice de ce sunt greșite listele de la examenul de specialitate.

Vlad Voiculescu: – Sunt delicat când spun că instituțiile din administrația centrală au nevoie să fie reformate. Da, ministrul trebuie să facă foarte mult micromanagement. Și nu doar el, și secretarii de stat, tot cabinetul. Sunt probleme care au fost trecute cu vederea ani de zile, pe unele nimeni nu s-a gândit vreodată să le abordeze. Cred că era momentul să fie abordate și, unde a fost posibil, chiar corectate. Da, vorbim de liste de concurs pe care numele au fost inversate cu prenumele sau la care s-a schimbat prima literă pentru a ajunge cine trebuie la o anumită comisie de examen. Comisii schimbate între ele, culmea, după ce ministrul a corectat ordinea candidaților. Lucruri mici, dar complet inacceptabile într-o societate civilizată. Lucrurile acestea pot părea mici – un examen aranjat, o lucrare de doctorat trucată – dar, de fapt, dau măsura unui sistem, cel educațional, și influențează inclusiv sistemul de sănătate.

Listele de la examenul de specialitate

– Punctual, pentru situația de la examenul de specialitate, a răspuns cineva?

– Pentru noi, esențiale sunt măsurile administrative pe care le putem lua. În acest caz, am corectat neregulile și ne-am asigurat că nu se va întâmpla din nou. Aici se sfârșește misiunea mea ca administrator.

– Și dacă viitorul ministru al sănătății nu va avea atâta activitate pe facebook? Dacă stă mai prost cu comunicarea?

– Din păcate, multe lucruri pe care le-am abordat în acest mandat și pe care le-am corectat sau lucruri bune pe car ele-am început nu vor supraviețui fără ajutorul și grija jurnaliștilor, a societății civile și a tuturor celor care își doresc ca lucrurile să funcționeze într-un anumit fel.

– De fapt, nu se poate schimba nimic, cauza este una culturală. Dacă nu aduci o narativă în care toată lumea să creadă, e cam degeaba. Poate că scandalurile repetate au avut și partea lor bună. Problemele nu există dacă nu discuți despre ele.

– Lucrurile erau vechi. Când le-am descoperit, eram singurii care se mirau. Când le-am povestit unor colegi din cabinet, mai vechi în sistemul sanitar, știau de această situație de mulți ani.

– Puteau fi accesate și listele din anii anteriori.

– Asta am și făcut. Ne-am uitat în anii din urmă și era totul foarte clar. Inversările și greșelile se fac doar acolo unde are sens, în rest nu am găsit o singură greșeală. Au mai fost și altele – de exemplu, examenele de primariat. Trebuie să ai vechime de cinci ani în specialitate, dar, dacă ministrul e de acord, poți da examenul și după doar trei sau patru ani. Atunci, am stabilit o regulă care s-a aplicat apoi tuturor: dacă ai trecut de jumătatea celui de-al cincilea an, atunci e ok. Da, sunt multe lucruri mici și se pare că situația asta era la ordinea zilei.

Problemele nu trebuie rezolvate de ministru

– Ar fi util să existe o modalitate prin care oamenii să poată semnala aceste probleme mărunte? S-ar putea ca viitorul ministru să nu folosească facebook la fel de intensiv.

– Problemele nu trebuie rezolvate de ministru. Fie că avem de-a face cu probleme simple ori cu probleme complexe, soluția o găsim ușor dacă ne imaginăm cum ar trebui să arate normalitatea. Dacă luăm cazul de la Spitalul de arși, normalitatea nu este ca un medic de acolo să facă o poză unui muribund cu viermi pe plagă și ca acele poze să fie publicate în presă. Normalitatea nu e ca ministrul să se sesizeze și să închidă secția. Dacă se observă așa ceva, normal ar fi să se curețe plaga, să se raporteze către șeful de secție, care trebuie să ia măsuri. Dacă șeful de secție nu ia măsuri, normal ar fi fost să se raporteze către managerul spitalului, directorul medical sau directorul de îngrijiri. Dacă nici conducerea spitalului nu ia măsuri, atunci ar fi trebuit notificată Inspecția Sanitară de Stat, direcția de sănătate publică. Dacă nici aceste instituții nu ar fi făcut nimic, atunci ar fi fost normal să fie notificat ministerul.

– Dar așa a fost mai eficient, nu?

– Lucrurile acestea nu pot fi eficiente decât la o scară foarte mică.

– Dar răspunsul a fost prompt, imediat.

– Un sistem nu poate să funcționeze așa. Înseamnă că toți ceilalți – DSP, ISS, management, conducerea spitalului, șeful de secție – nu își fac treaba. Atunci, trebuie luate măsuri. Lucrurile sunt foarte clare, fiecare trebuie să își facă treaba acolo unde este și să își asume responsabilitățile pe care le are. Sistemul nu poate funcționa altfel. Întotdeauna trebuie să ne gândim unde este firescul și să revenim la acel firesc. Sigur că emoția ajută, dar e bine să avem responsabilitățile bine definite. E ca și cum nu ai avea autostradă și iei elicopterul. Ajunge mai repede, provoacă și emoție, dar funcționează pentru foarte puțini și e consumator de resurse.

Epidemia de rujeolă

În septembrie, Ministerul Sănătății a anunțat că e epidemie de rujeolă în România. Era o constatare, nu o rezolvare a lucrurilor. S-a ajuns apoi la decese la copii cu vârsta mai mică decât cea recomandată pentru vaccinare. A cui e vina?

– Dacă vorbim de vaccinare, problemele sunt multiple. Întâi disponibilitatea vaccinurilor, care e, din când în când, o problemă. Sunt cauze obiective, de pildă sunt puțini producători pentru unele vaccinuri și pot apărea probleme de producție. Dar avem și probleme punctuale, care țin de procedura de achiziție sau de seriozitatea partenerului cu care a încheiat contractul Ministerul Sănătății. Am avut cazuri de parteneri care nu și-au respectat obligațiile sau nu au fost capabili să le mai respecte. Sunt însă și părinți care refuză vaccinarea și avem o problemă în lipsa accesului populației la servicii medicale generale, inclusiv la vaccinare.

– Ce măsuri a luat ministerul ca să îndrepte lucrurile?

– Ne-am asigurat, când a fost posibil, că vaccinurile ajung acolo unde este nevoie de ele și că sunt disponibile în cantitate suficientă. Prin inițierea unei campanii pro vaccinare și prin site-ul desprevaccin.ro am încercat să informăm populația despre importanța vaccinării, însă lucrurile pot fi mult îmbunătățite. Disponibilitatea vaccinurilor poate fi mai bună prin crearea de stocuri, iar autoritățile statului pot organiza mai bine activitatea de vaccinare.

– Proiectul legii vaccinării a fost amânat de la un guvern la altul și sunt voci nemulțumite că, în varianta cea mai recentă, a fost mult diluată obligativitatea vaccinării. De ce s-a schimbat legea pe ultima sută de metri?

– Tema este una care naște emoții, deși lucrurile sunt clare din punct de vedere științific. Legea este acum în proces de avizare, după care va intra în procesul de transparență decizională. Ultimul cuvânt îl va avea însă Parlamentul, deoarece vorbim despre un proiect de lege.

– Odată cu schimbarea regulilor pentru managerii de spital, au fost schimbate regulile și pentru șefii de secție. Ați stârnit astfel o serie de nemulțumiri cadrelor didactice din UMF-uri.

– Noi am avut în vedere păstrarea relației privilegiate dintre spitale și universități și, după discuții cu membri ai corpului academic, am promovat o ordonanță de urgență care spune, printre altele, că aceia care candidează la șefia de secție într-o secție clinică trebuie să fie cadre universitare. Considerăm însă că trebuie să respectăm regula valabilă pentru orice funcție de conducere în sistemul public și anume că se ocupă prin concurs. Nu a fost nicio discuție despre excluderea din spitale a membrilor universităților, nu s-a impus nimic de felul acesta.

Institutul Cantacuzino

– Institutul Cantacuzino. De ce a durat aproape șapte luni ca să ajungeți la o hotărâre în privința trecerii acestuia înapoi la sănătate?

– Discuțiile privitoare la Institutul Cantacuzino au fost lungi și să nu uităm că, pe perioada scurtă a mandatului meu, au fost doi miniștri la Ministerul Educației. Discuțiile au început cu fostul ministru și au continuat cu actualul ministru. Importantă este concluzia la care am ajuns și faptul că am putut să o punem în practică. Institutul Cantacuzino este parte a sistemului sanitar și locul lui este în subordinea Ministerului Sănătății.

Și rămâne ca viitorul guvern să decidă ce trebuie făcut acolo?

– La Institutul Cantacuzino sunt foarte multe lucruri de făcut. Vorbim de un institut în care nu a existat o viziune, nu a existat un plan coerent de management, au lipsit investițiile necesare. Un institut care și-a pierdut o bună parte din personal și care, cu siguranță, are nevoie de o revitalizare.

Transparență împotriva corupției

– Corupția din sistemul de sănătate a fost una din țintele declarate ale mandatului dv. S-a schimbat ceva?

– Voi reveni la metafora de mai devreme: ca să faci curățenie, trebuie întâi să aprinzi lumina. Asta am încercat, să facem lumină în sistem. Am impus mecanisme de transparență atât la nivelul spitalelor, cât și la nivelul tuturor instituțiilor din subordinea MS. Toate contractele de achiziții mai mari de 20.000 de lei trebuie publicate pe site. Și sunt multe alte elemente care credem că vor înlătura fraudele și corupția din sistem. Prin linia anticorupție și colaborarea cu Direcția Generală Anticorupție, Direcția Națională Anticorupție și Parchetul General, credem că lucrurile vor merge în direcția bună. Este esențial ca presa, societatea civilă și toți membrii cetății să fie conștienți că sistemul sanitar trebuie să fie curățat și că orice furt din sănătate nu este altceva decât o crimă.

– Rămâne ca demersurile acestea să fie continuate de succesorul dv.

– Vor fi cu siguranță continuate. România are o strategie națională anticorupție și nu cred că va îndrăzni cineva să nu ducă lucrurile mai departe.

Mai sunt o mie de lucruri de făcut

– Legat de calitatea serviciilor medicale și de satisfacția pacienților, au fost voci nemulțumite de sistemul introdus de MS, de exprimare prin SMS a satisfacției pacienților. De ce?

– Dacă mă întrebați de reacția Colegiului Medicilor, nu pot să pretind că o înțeleg pe de-a-ntregul. Să nu ții cont de părerea beneficiarului ultim al sistemului sanitar nu poate fi o opțiune. Orice propunere constructivă de îmbunătățire a unui mecanism de feedback este binevenită. Orice pretenție de oprire a acestui demers trebuie aruncată imediat la coș.

Șapte luni de mandat. Este suficient? S-au produs schimbări structurale sau doar s-au pus niște petice și rămâne ca viitorul guvern să vadă ce face cu aceste petice?

– S-au pus bazele pentru reforme structurale și au fost începute proiecte mari și frumoase. S-au rezolvat și crize punctuale, s-au pus și petice. Da, mai sunt o mie de lucruri de făcut.

– Un sfat pentru viitorul ministru al sănătății?

– Să își aducă lângă el cei mai buni oameni pe care îi cunoaște și să-și asculte conștiința.

(Interviu de Sorina Vasile și Aurel F. Marin, publicat în „Viața medicală” nr. 52/2016)

Leave a Reply