Sănătate ca în basme

 

World Health Day 2012 poster
7 aprilie - Ziua mondială a sănătăţii

Cadru larg, fond azuriu. Pe laterale, două pete de un alb luminos se pierd difuz în albastru. Nori, probabil, dar nu prevestesc furtuna. Central, privirea cade pe un bărbat iar braţele sale desfăcute amintesc de Icar. De la picioare pleacă un cablu gros, ca un cordon ombilical, ce iese din cadru în partea sa superioară. „Play“. Poate fi un video de pe youtube, unul ca multe altele, căci sportul extrem face rating. Dar nu este. Contrast puternic la close-up pe chipul bărbatului. Este un vârstnic, ca mulţi din cei pe care ne-am obişnuit să-i vedem aşteptând, pe holuri, să fie primiţi de medicul de familie. Helmut Wirz, fost farmacist la Dortmund, s-a apucat târziu de bungee jumping. La 72 de ani, după ce şi-a vândut farmacia, pilotarea micuţului său Cessna 172 a devenit un hobby prea scump. A încercat câteva salturi cu paraşuta, înainte de a se îndrăgosti de saltul de la înălţime, cu coarda elastică. „Sentimentul de libertate totală mă face fericit“, declara octogenarul născut în 1924, într-un interviu difuzat de agenţia germană de presă dpa. Sănătatea adaugă viaţă anilor. Mai mult decât o lozincă fără conţinut, după cum ne demonstrează şi exemplul farmacistului german, care mărturisea: „Medicul meu priveşte cu entuziasm acest hobby. Dar, dacă îmi va recomanda să mă opresc, o voi face“. În 2011, la 86 de ani, a depăşit pragul de 100 de salturi cu coarda elastică.

Profesorul Ioan Paul Stoicescu, personalitate de vârf a pneumologiei româneşti, a condus Institutul „Marius Nasta“ din Bucureşti timp de 15 ani. Astăzi, la 77 de ani, în plină activitate, dar în sistemul privat de sănătate, crede că secretul pentru a rămâne activ constă în plăcerea de a munci şi de a profesa. Într-un interviu acordat Cassandrei Butu, el mărturiseşte că oferta primită din sectorul privat, după pensionare, a fost un adevărat „colac de salvare“ pentru sănătatea sa mintală. „Vârstnicii se îmbolnăvesc mult mai uşor dacă stau acasă, în faţa televizorului, fără să facă exerciţii pentru corp şi pentru minte. Boala Alzheimer îi aşteaptă după colţ… Practic, filozofia mea pentru o viaţă împlinită este să rămân activ“, declară profesorul Stoicescu, întărind, prin exemplul personal, mesajul-cheie al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Dincolo de statistici, Ziua mondială a sănătăţii de anul acesta este centrată pe furnizarea de exemple de implicare activă a vârstnicilor în societate, indiferent de cutumele culturale şi normele specifice vreunei regiuni. Pentru că da, se poate. Fie că vorbim de România, Germania, Bangladesh, Columbia, Egipt sau oricare altă ţară, se găsesc exemple de persoane trecute de vârsta formală a senectuţii, dar contribuind direct la bunul mers al familiei, al comunităţii, al societăţii. Eforturile generale, promovate nu doar de OMS, ci şi de alte importante organisme internaţionale – Organizaţia Naţiunilor Unite, Uniunea Europeană – sunt de a face ca toate aceste exemple să fie nu excepţia, ci regula. De altfel, anul acesta se împlineşte un deceniu de când ONU a adoptat Planul internaţional de acţiune în domeniul îmbătrânirii, iar Uniunea Europeană marchează în 2012 Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii.

În ultimul secol, speranţa de viaţă la naştere a crescut spectaculos, de la puţin peste 30 de ani, cât era la începutul veacului trecut, la peste 67 de ani, după estimări recente. În Europa, vârsta medie a populaţiei este cea mai mare din lume şi continuă să crească rapid. Dar, deşi speranţa de viaţă la naştere este, în medie pentru cele 53 de state din regiunea europeană OMS, de 72 de ani pentru bărbaţi şi de 80 de ani pentru femei, există serioase disparităţi între longevitate şi starea de sănătate. Îmbătrânirea populaţiei poate să devină o ameninţare pentru viitor, dacă nu va fi dublată de o stare de sănătate care să le permită vârstnicilor să rămână activi. Explicitat, conceptul de „îmbătrânire sănătoasă/activă“ reprezintă optimizarea oportunităţilor pentru sănătate, participare şi securitate, cu scopul creşterii calităţii vieţii. Îmbătrânirea activă permite atingerea stării potenţiale de bine fizic, social şi mintal pe parcursul întregii vieţi, odată cu implicarea socială după nevoile, dorinţele şi capacităţile individuale, în contextul asigurării protecţiei, securităţii şi îngrijirilor adecvate (conform Active ageing. A policy framework. OMS, 2002).

Menţinerea capacităţii funcţionale pe parcursul întregii vieţi (după Active ageing. A policy framework. OMS, 2002)

Ce trebuie deci să facem pentru o bătrâneţe activă? Întâi de toate, să asigurăm bazele unei dezvoltări sănătoase, mai ales în contextul „epidemiei“ de boli netransmisibile. Combaterea acestora, cum se ştie, începe în copilărie şi trebuie susţinută pe tot parcursul vieţii, printr-un stil de viaţă proactiv, o dietă sanogenă şi evitarea sau combaterea factorilor de risc – unii dintre ei aceiaşi pentru o plajă largă de afecţiuni cronice invalidante. Apoi, sistemele naţionale de sănătate trebuie să fie pregătite pentru asigurarea de servicii persoanelor în vârstă. Dar este, oare, sistemul românesc de sănătate? Să fim realişti: nu este pregătit în niciun sens, suntem într-o „reformă“ continuă, iar orizontul predictibil este sumbru. Ar mai trebui să ne întrebăm şi dacă societatea, aşa cum funcţionează ea în prezent, oferă şanse de integrare, de activitate vârstnicilor. Dar, dacă ne amintim cum, în declaraţiile oficialilor (netaxate electoral), persoanele în vârstă nu sunt văzute altfel decât ca „asistate social“, avem o indicaţie asupra opiniei unei largi părţi a societăţii româneşti…

Cheltuiala publică pentru îngrijirile pe termen lung în instituţii specializate şi la domiciliu (după European Centre for Social Welfare Policy and Research, Biroul regional OMS Europa, 2012)

În fapt, nu e mare filosofie: clădeşti de azi, ca mâine să nu fii nevoit să repari. Adică educi societatea într-un sens în care ea poate, ulterior, să se dezvolte. Nu îţi trebuie mari strategi, cine ştie ce fonduri sau gadgeturi costisitoare. Nu, doar o viziune clară şi multă voinţă de a o pune în practică. Până la urmă, ce se doreşte? Ca degradarea funcţională fiziologică şi specifică înaintării în vârstă să fie încetinită, iar căderea sub pragul de dizabilitate să fie, dacă nu combătută, măcar amânată, în concordanţă cu durata crescută a vieţii. Trebuie doar să vrem, s-ar zice. Dar importanţa îngrijirii vârstnicilor se vede şi din sumele alocate în acest sens…

Ţin minte cum, în copilărie, poveştile pe care le citeam se încheiau, invariabil, astfel: „şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi“. E o sintagmă intrată în folclor, având nuanţe în plus nu doar faţă de basmul cult („tinereţe fără bătrâneţe“), ci chiar şi faţă de corespondentul său englez („happily ever after“). Până la urmă, bătrâneţea fericită este una sănătoasă şi activă. Nu putem decât să sperăm că, în România, nu va rămâne doar în basme şi că, peste ani, exemple precum Helmut Wirz vom găsi şi la noi.

(Text publicat în „Viaţa medicală“ nr. 14/2012)

Leave a Reply