Rating şi arbitri străini

De săptămâna trecută, Ministerul a decis sistarea temporară a vaccinării BCG, în urma semnalelor ajunse în presă, privind apariţia de reacţii adverse severe locale (în speţă limfadenite) la vaccinarea cu tulpina daneză. Nimic surprinzător însă, căci tulpina daneză este una cunoscută drept puternic reactogenă, implicit şi efectele secundare fiind mai frecvente. Până la urmă, o dezbatere – precum cea propusă de prof. dr. Ion Paul Stoicescu, într-un amplu material publicat în „Viaţa medicală“ la începutul acestei luni (nr. 44, din 2 noiembrie 2012, pag. 7) – ar fi fost binevenită şi ar fi putut duce la formularea unor argumente şi găsirea unor soluţii de către specialişti.

E surprinzător însă că, în pofida semnalelor primite şi din teritoriu, şi de la specialiştii de vârf din domeniu, autorităţile au preferat expectativa, unei dezbateri documentate şi argumentate. Ce a urmat, surprinde, poate, mai puţin. Mereu în goană după senzaţional, presa generalistă a prins din zbor subiectul şi a început să emită mesajele alarmiste sau chiar panicarde cu care de-atâta vreme ne-a obişnuit. Cum ar putea „zece bebeluşi internaţi“ să nu facă rating? Şi cum „la noi“ (la… ei!) important e nu să dai o ştire, ci să ieşi „primul“ pe fluxul primit de abonaţi, scopul scuză mijloacele. „«Micuţii au TBC ganglionar. Ganglionii umflaţi sunt în zona axială şi claviculară, cu abces. Au fost operaţi, le-a fost scos puroiul, iar acum iau tratament cu antituberculolitice», a explicat medicul“ (sic!), scriau redactorii Mediafax, la 21 noiembrie. O să notăm doar scoaterea la înaintare a „micuţilor“, pentru că de „TBC ganglionar“, „zona axială“ şi „antituberculolitice“ nu ne mai putem mira. Ca o notă de subsol, „ştirea“ a fost preluată de diverse alte „instituţii media“. Nemestecată.

Dar poate mai surprinzătoare este reacţia autorităţilor. Ministerul Sănătăţii a decis sistarea temporară a vaccinării (până aici nimic de zis) şi… „a solicitat expertiză din partea ECDC şi OMS, pentru evaluarea independentă a situaţiei create în urma vaccinării nou-născuţilor împotriva tuberculozei“. Evaluare independentă?! Experţii români, care s-au implicat de zeci de ani în vaccinare, sunt… dependenţi? Dincolo de – să recunoaştem – gafa de a îndepărta dintr-un foc expertiza locală, pe care o putem interpreta în fel şi chip, dar o punem pe seama rezonanţei, în conştiinţa populară, a „arbitrilor străini“, eroarea e mai gravă. România este campioană europeană la tuberculoză. Dacă alte ţări din Uniunea Europeană au renunţat la vaccinarea universală a nou-născuţilor, România nu este în aceeaşi situaţie. În fapt, se poate spune că specialiştii români au o (nedorită) expertiză în domeniu. Cu câteva zile înainte de decizia MS, am asistat, la Braşov, la un curs organizat sub egida Societăţii Europene de Boli Infecţioase Pediatrice. Discuţii aprinse şi interesante, întrebări din public care îşi găseau răspunsuri docte în rândul invitaţilor străini. Până când a venit vorba de tuberculoză, de vaccinarea BCG şi de reacţiile adverse ale vaccinului danez. A fost singurul moment în care specialiştii ESPID s-au scuzat şi i-au îndemnat pe participanţi să-i întrebe pe experţii locali. Pentru că nimeni în Europa nu are mai multă experienţă. Nu m-aş mira ca experţii ECDC şi OMS să ne confirme acest lucru.

(Text publicat în „Viaţa medicală“ nr. 48/2012)

Leave a Reply